Cum văd eu colegii.cc. Eu, adică @aiurea

Îl clocirăm, îl lansarăm, acum să-l şi explicăm. Fiecare cum consideră.

colegii.cc este, precum am zis şi în pagina „Despre”, un blog colectiv. Deci pe care scriu mai mulţi oameni. Explic mai rar şi mai pe înţelesul celor mai înceţi la minte dintre noi (cc ShaorManu ghe la Cluuuuj). Aceşti „colegi” nu sunt numai „haterii” de pe Twitter, ci un grup (deloc omogen) de oameni care au cel puţin o însuşire comună: nu sunt pupincurişti. Bineînţeles, în accepţiunea a-listerilor şi a virginilor de la Cluj, acest lucru îi face hateri.

Al doilea lucru care îi leagă este că interacţionează destul de des unii cu alţii. Fie pe Twitter, fie pe messenger, fie pe Skype, fie pe unde mai apucă. Asta îi face oarecum colegi, cel puţin virtual. Colegi de hatereală, de miştouri, de twittereală şi, mai nou, de blog.

Unul dintre colegii ăştia, cel mai căpşunar dintre noi, a avut ideea de a înjgheba blogul ăsta colectiv. Cu preluări de pe blogurile noastre, cu articole originale, cu poze cu femei goale (#buci), cu ce-o mai fi. Un spaţiu în care colegii să se simtă bine, ca să nu se simtă rău. Ca nişte bo$$i!

Ne-am organizat, am luat domeniul, am încropit rapid un blog şi iată-ne aici, gata de a scrie chiar şi 3 articole pe an. Succesul e aproape! Trebuie doar să-l luăm de coaie.

Şi da, Vasile, colaborăm şi cu agenţiile, că doar de-aia-şi face lumea blog. Nu-l mai face nimeni pentru a-şi scrie ideile şi a le discuta cu alţii, toată lumea visează campanii şi agenţii. Mai ales haterii, care vor să fure unicii şi banii altora. Eu, personal, colaborez cu agenţii de turism când vreau să plec în concediu, alţii poate colaborează cu agenţii de voiaj când îşi cumpără bilete de tren şi sunt convins că mulţi colaborăm (sau vom colabora) cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, când ne plătim taxele sau depunem diverse hârţoage. Deci da, colegii colaborează cu agenţiile.

Suntem aici, suntem penibili şi ne-am lansat, dintr-o pură coincidenţă, odată cu părul schimbat al Lupului Blogosferic Suprem. Ceea ce, vorba unui clasic în viaţă, e bine. Ca să nu fie rău.

PS: .cc de la coada domeniului vine de la cc #colegii! Logic, dar numai pentru unii dintre noi.

Despre autor

@aiurea a scris 23 articole pe acest blog.

CEO @ aiurea.eu / Antisocial media expert @ twitter.com/aiurea

Posted in Colegii and tagged , , , . Bookmark the permalink. RSS feed for this post. Leave a trackback.

18 Responses to Cum văd eu colegii.cc. Eu, adică @aiurea

  1. claus says:

    Am uitat sa precizez, #colegii sunt rugati sa completeze sau sa combata, daca au ce.

    Mi-am comentat singur, like a piti©u21!

       0 likes

  2. emi says:

    Eu zic să pornim o dată o campanie, fie și cu Dristor… mor dreaq de foame…
    In rest mă bucur că blogul ăsta arată mai bine decât zeromui.ro Deci… să vină lingăii!!!

       0 likes

  3. Pingback: S-a lansat colegii.cc | aiurea.eu

  4. Alex B says:

    hahah.. tare big grin imi place ideea. spor.. winking

       0 likes

  5. Oana says:

    Eu colaborez cu securitatea.

       0 likes

  6. cabral says:

    happy Spor!

       0 likes

  7. Liz says:

    Ni ma la astia ce-or facut! Bata-va sa va bata!

       0 likes

  8. Oana Pasat says:

    Sa fie intr-un ceas (cu cuc) bun, #colegii

       0 likes

  9. ellunes says:

    Pe unde apare Cabral, hop şi #colega Oana! A dracu’ coincidenţă laughing) De la poza aia i se trage… tongue

       0 likes

  10. Oana Pasat says:

    O imagine, odata proiectata pe retina, cu greu o uiti. laughing

       0 likes

  11. Ionut says:

    Numele imi suna asa vag cunoscut, dar nu puteam sa-mi imaginez figura lui. Grasunel, dar mai are timp pana sa se faca porc. happy

       0 likes

  12. Cam greu sa-mi dau seama ce vreti amu, dar bafta sa aveti.

       0 likes

  13. Pingback: Vezi AICI ce s-a întâmplat, de fapt, cu #Colegii!!! : #colegii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark.

cc #colegii
Daca vrei sa preiei articole de pe acest blog, nu fi A-lister, nu le prelua integral. Doar partial si cu link catre sursa.
SAIT CU PAMFLEȚI, MIȘTOCĂRELI ŞI ALTE CHESTII.